duminică, 13 august 2017

*O Zi Aiurea De Tot*

Hmm..O zi cum nu a mai fost pana acum...Afara’ e frumos pentru acesta perioada, insa eu stau in fata calculatorului si incerc sa imi pun gandurile in ordine si sa incep o noua viata. Totul mi se pare ciudat...timpul a zburat mai repede decat ma asteptam, iar acum sunt confuza...sau asa cum sunt eu dintotdeauna. Mie clar ca ziua se termina prost pentru mine, insa ma gandesc la ziua de maine si sunt mai optimista.

*Eu...Vs Realitate...Imaginatie*

Eu gandesc din adancul sufletului, insa de multe ori am avut imaginatie ce venea din adancul mintii ascunse si asta a facut ca realitatea sa fie dureroasa uneori. De aceea m-am decis sa numai las imaginatia sa imi conduca viata. Oricum ar fi...stiu ca totul trece...asa cum a trecut pana acum...nimic nu este permanent desi la un moment dat pare sa fie asa.Am citit odata pe net cum ar fi o capacitate omeneasca pe baza perceptiilor acumulate anterior. Cea ce poate fi adevarat putin...foarte putin. Daca ma gandesc din punct de vedere psihologic s-ar defini ca proces (cognitiv). Spre deosebire de imaginatie...realitatea respecta reguli, iar psihologia ne spune ca realitatea e mai putin complexa decat ceea ce e realitatea pe viu. Personal, cu mult timp in urma erau ambele le fel de importante pentru mine...atat realitatea...cat si imaginatia, deoarece....imaginatia ma ajuta sa vad lumea cu alti ochi decat cei ai realitatii, ochi mult prea pusi in ceata...ce ma facea sa vad’’viata in roz’’. Imaginatia ma vrajit de multe ori...si mult timp nu m-am gandit in acelasi timp si la realitate, insa acum stiu sa deosebesc imaginatia de realitate si acord o importanta mai mare realitati.

*Aproape Ora Zece...*

E seara, ne indreptam spre noapte si cum noaptea pentru mine e mai mult tristete...Incerc sa adorm si sa pot uita tristetea ce se lasa de cateva nopti asupra mea. Cand in sfarsit reusesc sa adorm vin visele ce numi dau pace...Vise fara substanta...Fara continuitate...Vise intretaiate de cate un oftat...Cu cate o lacrima pe obrazul cel trist si fara de speranta zilei de maine.Asta noapte ploua si trezindu-ma din somn, am iesit afara si am simtit o ploie mohorata, trista, nepasatoare ca si lacrimile mele ce se scurgea pe obraji...Iar inima mi se facuse mica si cauta sa se ascunda de tot ce o’iconjoara. Nu am avut o inima arzand niciodata...Insa am tot sperat ca voi avea si cu toate astea...Inima mea e palida. Oare de ce?...Intrebari fara rost...Intrebari la care nimeni nu iti poate raspunde cu precizie. Stiu, nimeni nu paote da substanta unui vis. Am auzit multa lume crezand in vise...Va rog...Dati-mi voie sa ma indoiesc..Eu nu cred deoarece ploaia din sufletul meu e foarte rece...Acopera cerul inimii mele...Iar o steluta mica abia mai palpaie, mai spera la un vis...Un vis de de parte...Incat va deveni o naluca uitata. Intru in casa si ma asez pe pat, iar gandurile iara ma apasa si vin intrebari fara raspuns si ganduri pentru eternitate. Acum scriu...Dar nu scriu eu...E inima mea care isi canta dorul...Ea mereu imi lasa gandurile pe hartie si...In sfarsit adorm.Visez:...O mana rece diafana mi se intinde...O ating si tresar...E rece...Mi-as fi dorit sa fie calda. O strang pentru a-i da caldura, iar flacara din inima mea creste pentru a putea incalzi aceea mana. Ceva ma atrage inapoi...E teama, insa ma las purtata fara cuvinte si ma intreb de ce nu fug? Nu stiu...

*Asculta Si Simte*

” Fii intreg. Nu te gandi la perfectiune. Cand spun intreg, vreau sa spun fii real, fii aici; orice ai face, fa total. Vei fi imperfect, dar imperfectiunea ta va fi plina de frumusete , va fi plenitudinea ta” OSHO
Vin momente in vietile noastre cand ne-ar putea incerca sentimentul de lipsa de sens in ce priveste lucrurile pe care le repetam in fiecare zi. A trai sentimentul “absentei de sens” este atat de coplesitor, deprimant si de profund tocmai ca prin el fiinta noastra ne cheama spre a intelege sensul nostru cel mare. Marea intelegere apare dintr-o uriasa neintelegere, cerul senin apare dupa ploaie, iar ziua vine dupa noapte. Ceea ce nu intelegem nu are sens tocmai pentru a intelege ca exista un sens. Cand il intelegem, o misterioasa stare de bucurie ne invaluie si ne incurajeaza sa traim cu “panzele sus”, in rezonanta cu viata. A intelege ura nu este mai putin important decat a intelege ca ea se naste in iubire si se topeste in ea de indata ce-i recunoastem radacinile. Cele mai deplorabile sentimente umane, cele mai negre ganduri ale noastre ne determina sa ne credem nefericitii posesori ai raului pana cand intelegem ca ele ne slujesc cu tot atat de multa indemanare pe cat o fac si cele mai minunate sentimente si ganduri. Ele ne vorbesc despre ce acceptam si ce negam la noi insine si la cei din jurul nostru. Ele ne spun continuu: “intelege, poti intelege de ce am venit la tine. Credinta ta ca ceva iti face rau m-a creat pe mine, frica ta!” Si, intelegand “credinta” ascunsa in spatele unei frici, poti intelege ca nu frica in sine este problema ta, cat credinta ca lucrul de care ti-e frica iti face rau. A intelege ca tot ce traiesti te serveste, te ajuta si iti da un sens, este poate, una dintre marile intelegeri ale vietii. Chiar daca nu-l vezi imediat, accepta ca el exista. Viata, mersul furnicilor, suferintele noastre, emotiile, sentimentele, minunea de a vorbi, rasaritul soarelui, vantul si cantecul mierlei, experientele de dragoste sau acelea de ura, de inchistare si de sfarsire interioara, au un sens cand le intelegem.